Secretul pe care nu l-am mai păstrat
Și cum i-a ajutat pe ceilalți
Am început să facilitez grupurile PQ mai întâi pentru mine și după experiența mea cu acest program la care am ajuns întâmplător, căutând pe net. Schimbarea din mine a fost atât de mare trecând prin program, după numai 2 luni, și asta după ani de terapie, după ce știam deja o grămadă de strategii și metode. Programul Positive Intelligence (PQ) mi s-a părut atât de bine distilat și echilibrat, încât mi-am zis că nu are cum să rămână secretul meu.
Așa că l-am pus în lume și am început să facilitez grupurile PQ (pe lângă munca mea în sesiuni 1 la 1). Anul trecut am lucrat cu 3 grupuri mici și de fiecare dată m-am convins că am luat decizia bună începându-le. (În poza de mai sunt, sunt chiar înaintea uneia dintre întâlnirile de grup care întotdeauna îmi aduc energie. Nu am poze din întâlniri pt că păstrăm intimitatea și un spațiu safe.)
Poate că ai citit în textele anterioare despre punctele tale forte, Sabotori, Judecător și cum antrenăm Sage Brain.
Cel mai frecvent lucru pe care îl aud la finalul primelor 8 săptămâni e că oamenii se simt din nou ei, adulți, la butoane, cu acces la un spațiu interior din care pot acționa cu intenție și putere.
Sunt transformări reale, care se văd în cum cineva se simte dimineața, cum reacționează când ceva nu merge bine, cum își vorbește sieși în minte, cum relaționează cu ceilalți. Iată ce mi-au spus, în cuvintele lor:
„Mă gândesc la soluții, nu la probleme. Nu mă mai pierd în probleme.”
„Deturnez mintea de la ce mă sabotează.”
„Sunt mai prezent în ceea ce fac.”
„Îmi dau seama la scurt timp că au apărut sabotorii și știu ce să fac.”
„Practica mea personală s-a îmbunătățit mult.”
„Întâlnirile în care interacționam, relaționam, ne ascultam, împărtășim – mă ajută mult.”
„Mă simt reglată, fără să mai fiu consumată de emoții. După exercițiile din program, mă simt în alt spațiu mental, lucrurile s-au așezat, este un spațiu pe care pot să îl accesez. Mă simt în siguranță.”
„În relațiile mele, mă bucur să reîntâlnesc oameni, să fac lucruri fără să aștept nimic înapoi, să exprim ce înainte blocam. Simple gesturi cu oameni apropiați. Reușesc să îmi dozez mai bine emoțiile.”
„Am înlocuit frica cu curiozitatea.”
„Mi-a crescut creativitatea.”
„Nu sunt foarte disciplinat însă am reușit să fac foarte multe lucruri din acest program. Mă simt eu, adultul, la butoane acum.”
„Rămân cu ideea că lucrurile simple funcționează, nu trebuie să fie complicat, nici ca practică personală, nici ca experiență de grup. Ne lipsesc atât de mult lucrurile de bază, esențiale și fix asta am primit din acest program.”
„Credeam că nu îmi pot face mintea mai creativă, dar am descoperit că îmi pot dezvolta mintea dacă îmi propun să o dezvolt. ”
„Mă simt mai creativă, cu mai multe idei și mai multe soluții. ”
„Am încredere că pot obține îmbunătățiri, nu credeam asta. ”
„În situații dificile, fac exercițiile din program și mă ajută mult.”
„Am aflat pentru prima dată de existența sabotorilor și am descoperit principalii sabotori care îmi controlează acțiunile și gândurile. Mă ajută foarte mult faptul că știu cine se află în spatele unor acțiuni nefavorabile mie.”
„Mi-a plăcut să învăț tehnici de conectare la corp, să discern între ce e adevărat și proiecțiile mele. Cred că ședințele săptămânale vin cu multă valoare de empatie și conectare.”
Curând îți povestesc exact ce include grupul nou care începe în aprilie și cum poți aplica - dacă simți că e și pentru tine, m-aș bucura să pornim la drum împreună.
Altfel, în perioada care vine, vor reveni cu materiale aici, despre stress, burnout și reconectare la sine.
Cu drag,
Corina



